"Studiul privind existenţa sau nu a unor proceduri minimale de consultare publică la nivelul administraţiei publice centrale şi locale din România" este parte a proiectului "Rigoare, eficacitate şi responsabilitate în implementarea Legii nr. 52 / 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică", realizat cu sprijinul financiar al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale prin programul "România transparentă".
Noapte buna, Parlament! / Evenimentul Zilei
Majoritatea alesilor nu au avut nici o initiativa legislativa, iar fruntasi precum Geoana sau Voiculescu n-au depus niciun proiect
Mai putin de jumatate din parlamentarii romani au avut initiative legislative in sesiunea februarie-iunie 2005, potrivit unui raport prezentat, ieri, de Academia de Advocacy. Potrivit studiului, ca si in anii anteriori, guvernul este pe primul loc in materie de initiative legislative depuse la parlament (72,18%), in timp ce parlamentarii sunt autorii a doar 27,82% din legile intrate in dezbatere.
Intre senatori si deputati nu exista mari diferente in ceea ce priveste initiativa. Astfel, dupa cum reiese din raport, 48,91% din senatori au avut initiative legislative. La Camera, procentul este mai mic, de 41,09%.
Udemeristii si peremistii, cei mai harnici
Parlamentarii UDMR au fost cei mai harnici: 30,40% din initiative le apartin. Ei sunt urmati indeaproape de reprezentantii PRM, cu 25,75%. Partidele din Alianta sunt codase la realizarea legilor, PD avand 11,81%, iar PNL 10,75%. Global, coalitia majoritara a depus mai multe proiecte de legi decat opozitia, „scorul" fiind de 61,1% la 32,8%.
La Senat insa, reprezentantii PRM sunt in top, fiind autorii a 41,13% din proiectele de legi, urmati de UDMR (25,99%) si de PSD (10,32%). PNL si PD au 8,35%, respectiv 4,70% din numarul initiativelor.
La Camera Deputatilor, udemeristii sunt pe primul loc (32,79 din total), pe locul al doilea situandu-se PD, cu 15,93%, urmat de PRM, 14,30%, aproape la egalitate cu PC, 14,14 procente. Deputatii PSD au initiat numai 5,76% din proiectele legislative.
Funar campion, Geoana codas
Potrivit raportului, politicienii cei mai cunoscuti nu sunt neaparat si cei mai activi in parlament. Campion la capitolul initiative e senatorul Gheorghe Funar (PRM), cu 27 de proiecte, in vreme ce la Camera Deputatilor pe primul loc e Kerekes Karoly.
In schimb, persoane publice cunoscute precum Mircea Geoana, Eugen Nicolaescu, Dan Voiculescu, Titus Corlatean sau Ioan Talpes nu au avut nici o idee.
Din punct de vedere al regiunilor, raportul arata ca parlamentarii din Transilvania (inclusiv Banatul) sunt cei mai activi, la polul opus situandu-se colegii lor din zona de sud, respectiv Dolj, Dambovita, Gorj si Giurgiu.
Laura Gafencu


