"Studiul privind existenţa sau nu a unor proceduri minimale de consultare publică la nivelul administraţiei publice centrale şi locale din România" este parte a proiectului "Rigoare, eficacitate şi responsabilitate în implementarea Legii nr. 52 / 2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică", realizat cu sprijinul financiar al Agenţiei pentru Strategii Guvernamentale prin programul "România transparentă".
Omul sau Lista? Ce sistem electoral ne reprezinta cel mai bine interesele?
Academia de Advocacy impreuna cu Asociatia Pro Democratia a organizat in data de 29 iunie 2007, incepand cu orele 11.30, in Sala Adam Muller Guttenbrun din Timisoara Audierea Publica "Omul sau Lista? - Ce sistem electoral ne reprezinta cel mai bine interesele?"
Documente preliminare
Documente finale
Presa



